Poeti Romani

Vai..., dacă aş putea să-mi uit vreodată de viaţă...?
De tinereţea asta fără sfârşit, buiacă
De frunzişul ei sunător ca o dimineaţă
Şi toate păsările din mine să tacă...

N-aş mai juca, n-aş mai râde luminii
Cu bucurie şi dulce şi amară,
Sânii fetelor grei ca ciorchinii
Nu i-aş mai culege în fiece seară.

Aş iubi ca sălciile şi ca apele,
Viaţa mea ar fi somn adânc de buruiană,
Visul nu mi-ar mai fereca pleoapele,
Dorul meu ar fi smerit ca o strană...!