Poeti Romani

O, cum m-a durut când mi-au pus pământ peste faţă...
Toţi au plecat apoi fără să pregete.
– «Furnicilor prietene, s-a făcut dimineaţă…!»
Simt roua cum se scurge printre degete.

S-a făcut dimineaţă pentru toţi
Şi pentru iubita mea oacheşe... Cum o chema...?
Peste inima mea a crescut un pom
Şi la toamnă or să vie paserile să-l culeagă.

Se lăsa înserarea pe ochi şi pe mâini...
Au trecut de atunci zile şi săptămâni.
Sunt şi eu ca orice pom acuma,
Mă scaldă şuvoaiele, m-acoperă bruma.

Slabele, nevoiaşele mâini
S-au înnodat ca nişte rădăcini...
M-am întâlnit la fund cu mărimile vieţii,
Cu moaştele sfinţilor şi cu orbeţii.
În mine colcăie visele, viermii...
Sunt trup din livada verii şi a iernii.

Ce repede trec vremile dedesubt...!
Uite mă fărâm în fiece zi. Mă desfac...
Şi haina s-a rupt şi mâna s-a rupt
Peste inima mea a crescut un copac...