Poeti Romani

Pe drumul furnicilor şi al orbeţilor
Cu ţâncii mintoşi de mână mă duc
Apoi coborâm sub pădure
Acăţaţi de rădăcinile lungi.

Stelele luminoase nu se mai văd
Acolo mai e un cer dedesubt
Fetele de departe ne ajung
Cu râsul lor de pahare ciocnite.

«Să vie, să vie
Meşterul de sicrie
Din lună de afară
Cu toiagul de ceară»
Cozile lor miros a tămâie şi a vin
Ghiemul apelor se desfiră mereu
Doamna cea moartă ne aşteaptă undeva,
Învelită în păr pân-la glesne.