Mihai Eminescu - Singuratate





Cu perdelele lasate
Sed la masa mea de brad,

Focul palpaie în sob
a,
Iar
a eu pe ganduri cad.

Stoluri, stoluri trec prin minte
Dulci iluzii. Amintiri
Taraiesc incet ca greieri
Printre negre, vechi zidiri,

Sau cad grele, mangaioase
Si se sfarma
-n suflet trist,
Cum in picuri cade ceara
La picioarele lui Crist.

In odaie prin unghere
S-a tesut pa
ienjenis
Si prin ca
rtile in vravuri
Umbla
soarecii furis.

In aceasta dulce pace
I
mi ridic privirea-n pod
Si ascult cum invelisul
De la ca
rti ei mi le rod.

Ah! de cate ori voit-am
Ca sa
spanzur lira-n cui
Si un capa
t poeziei
Si pustiului sa
pui;

Dar atuncea greieri, soareci,
Cu usor-ma
runtul mers,
Readuc melancolia-mi,
Iara
ea se face vers.



Cateodata... prea arare...
A tarziu cand arde lampa,
Inima din loc imi sare,
Cand aud ca suna
cleampa...

Este Ea. Desarta casa
Dintr-o data
-mi pare plina,
I
n privazul negru-al vietii-mi
E-o icoana
de lumina.

Si mi-i ciuda cum de vremea
Sa
mai treaca se indura,
Cand eu stau soptind cu draga
Mana
-n mana, gura-n gura.




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Petre Tutea

Loading...

Mircea Eliade

Loading...

Mihai Eminescu

Loading...

Nichita Stanescu

Loading...