Ion Barbu - Copacul




Hipnotizat de-adînca şi limpedea lumină

A bolţilor destinse deasupra lui, ar vrea

Să sfarme zenitul, şi,-nnebunit, să bea,

Prin mii de crengi crispate, licoarea opalină.

Nici vălurile nopţii, nici umeda perdea

De nouri nu-i goneşte imagina senină;

De-un strălucit albastru viziunea lui e plină,

Oricît de multe neguri în juru-i vor cădea…

Dar cînd augusta toamnă din nou îl înfăşoară

În tonuri de crepuscul, cînd toamna prinde iară

Sub casca lui de frunze un rod îmbelşugat,

Atunci, intrînd în simpla, obşteasca armonie

Cu tot ce-l limitează şi-l leagă împăcat,

În toamna lui, copacul se-nclină către glie.




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Petre Tutea

Loading...

Mircea Eliade

Loading...

Mihai Eminescu

Loading...

Nichita Stanescu

Loading...