Aron Cotruş - Geamurile sângerii



Ard case, şuri, jirezi de fân şi paie,
În groaznicul incendiului vezuviu.
Aleargă flacările ca un fluviu
Şi-un biet popor de-avuturi îl despoaie.
Aleargă flacările-ngrozitor,
Aleargă,
Peste câmpia roşie şi largă...
Fug flacările-ntruna, fără frâu,
Şi ard hambare aurii de grâu,
Şi-n pocnete, porumbu-n poduri arde.
Şi limbi de foc se-ntind peste clădiri,
În zăpuşala grea, care omoară,
Şi ca nişte siniştri şerpi de pară,
Se-ncolăcesc pe plopii albi, subţiri,
Şi peste cele-nsângerate unde,
În salturi, ca nişte pisici bizare,
S-aruncă sprinten, cine ştie unde,
Iar şurile, schimbate-n stâlpi de jar,
În noaptea sângerie par
Schelete de-animale-ngrozitoare,
Din lumi unde nu-i pace, nici visare.

În sat, în case, prin ferestre sparte,
Prin geamurile roşii, de departe,
Se văd făpturi purtate brusc de spaimă,
Cum vorbe nenţelese, rupte-ngaimă,
Cum uşile le cată în zadar,
Cum păru-şi smulg, cum plâng şi ţipă-amar,
Cum leşină şi pe podele cad,
Ca-n fundul unui iad...
În râu parc-au căzut macabri sori,
Şi apele murdare le-au aprins...
În râu parc-au căzut macabri sori
Şi-acum plutesc pe apele murdare...

Pe apele aprinse şi murdare.
Şi focul creşte-ntruna-n faţa lor...
Cât vezi, întinsu-i roşu, schimbător ocean,
Pe care-aleargă focul călător
Şi-n care parc-armate crunt învinse
Ori turme mari de oi şi capre-aprinse
Aleargă-n spaimă, fug din loc în loc,
Purtând cu ele baia lor de foc,
Prin fum şi prin funingine opacă,
Pe unde cad şi-n flăcări se îneacă...

Şi-mproaşcă tunurile astă-seară,
Cu flacări din plămânii lor de pară...
Împroaşcă-ntruna, cu putere grea,
Din depărtări adânci de undeva...

Sinistru ard pădurile bătrâne
Şi vânturile-n drumul lor nomad.
Aduc mirosuri grele, tari, de brad,
Aduc un suflu aspru, violent,
Şi boale din bolnavul Orient...
Sinistru ard pădurile bătrâne
Şi doar cenuşă fi-vor ele mâne,
Pe-aicea când vor trece-n roşii paşi
Imensele armii de ucigaşi...

Sinistru ard pădurile bătrâne
Iar brazii cu coroanele macabre,
Par uriaşe, roşii candelabre,
Cu mii şi mii de braţe arzătoare,
Ce ard la astă groaznică serbare,
La agonia unei lumi de fiare...

Şi creşte-ntruna roşa învălmăşeală,
Mai groaznică, ca-n Roma, când ardea,
Iar colo-n codrii-acum, e noapte grea.
Stă, poate, ca Nerone, cineva,
Privind cu o privire infernală,
La astă monstruoasă-nvălmăşeală...

Întruna creşte-ngrozitoarea larmă,
Iar tunurile groaznice s-aud,
Aproape-aproape, -ntruna mai aproape
Şi larma vine de pe roşii ape,
Pornită din plămâna infernală,
A tunurilor grele ce s-aud,
Venind în marşul lor de sânge ud...

...Ţărani îmbătrâniţi fără de vreme,
Cu ochi ca nişte plăci de întuneric,
Aleargă cu obrazul cadaveric...
Ei vin şi trec cu feţele de ceară,
Zdrobiţi de nedreptatea milenară...
Ei vin, şi trec, îşi duc copiii lor,
Tot ce le lasă focu-ucigător...
Copiii trişti sunt tot ce le rămâne,
Copiii lor zdrenţoşi, dar drăgălaşi,
Ce-odat’ şi-odat’, în vremile de mâne,
Vor fi, poate, asemeni ucigaşi...

Şi vântu-nalţă-ntruna limbi de foc,
Iar flacările ce se zbat spre cer
Par roşii munţi ce nasc şi-n urmă pier,
Pentru-a renaşte mai grozavi apoi...
Fug oamenii – o turmă de strigoi –,
Treziţi din somn de focu-ngrozitor
Şi fugăriţi din paturile lor...
Şi creşte focul aţâţat mereu,
Iar tunurile durduie din greu,
Lăsând pe cele drumuri lăcrimând,
Un biet popor, zdrenţos, murdar, flămând...

Doar morţii-n urma lor de mai rămân
Şi-oştenii unui împărat păgân,
Ce şi-or căta – când vor sosi – culcuşe
Aici, în munţii-aceştia de cenuşe...
De spaimă va-ngheţa atunci oricare
Şi nebunia le-o pătrunde-n oase,
Când şi-or vedea făpturile scârboase,
În geamurile roşii, -ngrozitoare.

Incendiul ăsta groaznic se îmbată,
Cu flăcări infernale se îmbată...
Nu vezi nimic pe străzile pustii...
Decât doar geamuri lucii, sângerii,
Şi-n satul ăsta mândru, care moare,
Ele-s podoabe-atotstăpânitoare...

În satul ars, străine, de-i veni,
Tu n-ai să vezi nimic în calea ta
Decât doar geamuri lucii sângerii,
Stropite-ngrozitor de cineva...
Nici râde n-ai să poţi atunci, nici plânge,
Iar nebunia-n creieri şi în sânge
Îţi va trezi dorinţe şi viziuni...
Şi roşii fi-vor ochii tăi nebuni,
Când vor privi
Cum spectri fac satanice orgii,
În dosul celor geamuri sângerii.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Petre Tutea

Loading...

Mircea Eliade

Loading...

Mihai Eminescu

Loading...

Nichita Stanescu

Loading...